Clauza neştiută din transferul lui Andrea Compagno la FCSB le dă bătăi de cap roş-albaştrilor antrenați de Mihai Pintilii.
FC U Craiova 1948 a anunţat la finalul lui august 2022 că a ajuns la un acord cu FCSB privind transferul atacantului Andrea Compagno la echipa bucureşteană pentru suma de 1,5 milioane de euro şi 10% dintr-un viitor transfer
Italianul nu va juca în următorul meci de campionat împotriva fostei sale echipe, FCU Craiova 1948. Clauza buclucașă a fost dezvăluită de Prosport pe 29 august 2022. În caz contrar Gigi Becali va plăti 100.000 de euro oltenilor.
Mihai Stoica spune că randamentul atacantului e unul bun și l-a lăudat pe Adrian Mutu care l-a pus bine în teren pe când fotbalistul evolua în Bănie.
”Exact asta a fost discuţie pe care au abordat-o ei şi au decis împreună tot cei de acolo să simplificăm jocul, să jucăm pe Andrea, e foarte greu să joci împotriva lui.
Mutu a fost inteligent, la un moment dat, erau doi oameni pe el, pentru că e greu să câştigi duelurile cu Compagno. A fost o tactică aleasă perfect, efectiv nu le-am dat nicio şansă.
Meritul în principal e al spectatorilor, al celor care au venit în număr foarte mare… au fost peste 30.000, nu mă aşteptam să fie mai mulţi de 25.000.
Cred că e bine să joci şi în funcţie de adversar. Poţi să încerci să joci aşa, dar adversarul să îţi pună probleme la care nu te aştepţi.
Următorul meci din campionat e la FC U Craiova, Andrea Compagno nu va juca, deci e posibil să se schimbe datele problemei.
(n.r. există clauză să plătească clubul ceva dacă joacă Andrea Compagno?) Exact, da”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER